Archive for September, 2009

Si ne mai miram ca se face blatu’ in autobuze…

Wednesday, September 30th, 2009

M-am intors de mai putin de 24 de ore din Spania, si deja Romania imi provoaca nervi.
Intre Platforma Valea Oltului (in Drumul Taberei, spre iesirea din oras- capatul autobuzelor 368 si 105) si Ghencea sunt 4 statii de autobuz; deci distanta destul de maricica.
Intre astea doua puncte nu e pustiu- mai fiinteaza din intamplare si niscaiva blocuri ceausiste; iar in blocuri stau oameni- ca n-or fi locuite numai de carlige de rufe. Iar oamenii astia, in cazul in care au o viata si nu stau incuiati in apartamente si in cazul in care nu-si permit masina pe timp de criza- mai merg din cand in cand si cu autobuzul (ca metrou in Drumul Taberei o sa aiba de-abia urmasii urmasilor nostri). Asa.
O statie de autobuz are, indeobste, scopul ca oamenii sa ia autobuzul din ea. Si conform legilor in vigoare, ca sa te urci in autobuz tre’ sa ai bilet, altfel vine nenea controloru’ si te pupa pe portofel de 50 de lei.
In niciun din statiile astea nu exista casa de bilete. Si sunt patru!!!
Intreb si eu asa: ce faci cand tre’ sa te urci in autobuz de acolo? Mergi pe jos-eventual pe toace- pana la Ghencea unde au bilete si intarzii unde ai treaba? Faci blatul 3 statii, pe urma te dai jos sa-ti iei bilet si mai stai 10 minute dupa urmatorul autobuz? (mai ales daca mergi cu 122, care vine dureros de rar).Ii argumentezi controlorului ca n-ai de unde sa-ti iei bilet?
Voi ce solutii propuneti?

“Lovitura” la Green Hours

Tuesday, September 22nd, 2009

Am vazut-o alaltaieri, in avampremiera; e o piesa foarte misto, a Teatrului Luni de la Green Hours. Joaca in ea (si mi-a placut foarte mult) si Pavel Barsan, de la Improvisneyland. Tot de la Improvisneylnland e si Madalin Mandin- care, iarasi, mi-a placut foarte mult :) Textul si regia sunt de Radu Dragomirescu.

“Lovitura” e povestea absurdă a unor mardeiași/șmenari români în Italia, toți ratați și blazați și toți urmăriți de un ghinion cronic; mai puțin “ăla micu”, cocalarul și plopistul absolut, care are o bafta chioară deși habar n-are pe ce lume trăiește.

Piesa surprinde cu mult stil și umor stereotipurile societății: despre românii din Italia, despre băieții de cartier, despre homosexuali, despre ratații blazați care au avut cândva vise de mărire, legendele urbane despre preoții pedofili, clișeele despre eroii care nu mor niciodată și mai ales absurdul jocului nebun al întâmplării. De fapt, dacă ajungi la pușcărie sau linșat de mase sau ajungi aplaudat și cu bani în buzunar depinde de capriciile sorții; iar antipatiile și simpatiile, atitudinile și credințele celor patru băieți de cartier sunt nevoite să se muleze pe aceste capricii. Visează să dea lovitura spărgând un bancomat dar eșuează lamentabil; pentru ca mai apoi să se trezească eroi- iarăși fără să aibă niciun merit efectiv pentru asta.

Un mic detaliu simpatic: coloana sonoră a piesei inclde o arie din Traviata și manele difuzate la mobil.


Bear