Archive for the ‘Filme’ Category

Merg la Rroma cult fest

Thursday, November 12th, 2009

Sambata, la Palatul Copiilor.De la 11 jumate dimineata pana seara. Cine mai vine? :)
O sa fie filme documentare, concert Damian Draghici&Filarmonika Rromanes, expozitie, targ de mestesuguri si alte goodies de-ale festivalului (mancare traditionala, ciubuc si cica si surprize :D )
Programul complet il gasiti aici

In sfarsit, se cheama ca l-am vazut si pe asta

Wednesday, August 5th, 2009


Politist, adjectiv
Romania, 2009.
Regie: Corneliu Porumboiu.
Cu: Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Ioan Stoica, Irina Saulescu, Cosmin Selesi.
Rulează la: Noul cinematograf al regizorului român-studio Horia Bernea, Starplex

De fapt l-am văzut mai demult, dar n-am găsit starea de spirit să scriu despre. Il recunosc ca fiind un film bun si cred ca merita văzut, pentru “cultura generală”; dar, foarte sincer- nu pot să spun că mi-a plăcut. Altor oameni în gusturile cărora am toată încrederea le-a plăcut.

Dacă v-a plăcut “A fost sau n-a fost?” o să vă placă. Dacă v-ați săturat de filme românești pline de provincie , plafonare, of și sictir pe viață n-o să vă placă. Dacă v-a plăcut Kafka, probabil că o să vă placă. Dacă v-a plăcut Sartre și credeți în chestia cu “suntem condamnați la libertate/liberi pe deplin dar și responsabili pe deplin” o să vă placă ideea, dar personajul principal o să vă fie profund antipatic (în multe feluri, e oarecum opusul unui erou sartrian). Dacă sunteți pro-legalizarea marijuanei, o să vă vină, imediat după film, să luați o pancartă mare, să scrieți “LEGALIZE” pe ea și să protestați.

“Politist, adjectiv” e un film cu foalte multe tăceri. Multă tensiune, multă așteptare; e un efect artistic care pentru unii privitori funcționează, pentru alții nu; mie, de exemplu, mi s-a părut foarte deprimant.

But then again… nu mi-a plăcut filmul ăsta, tot așa cum nu mi-a plăcut să citesc “Metamorfoza” lui Kafka, tot așa cum nu mi-a plăcut Nietzsche ca filosof, tot asa cum nu mă pot uita mai mult de 5 minute la un film de Kusturitza; recunosc toate acestea ca fiind de mare valoare.

So… eu zic ca “Politist, adjectiv” e un film foarte bun. Si daca zic asta -în condițiile în care mie nu mi-a plăcut deloc- înseamnă că o fi. :P

Ah, femeile si barbatii de acum o suta de ani…

Monday, July 20th, 2009


Coco avant Chanel
coproductie , 2009
Regia: Anne Fontaine
cu Audrey Tautou, Alessandro Nivola, Benoit Poelvoorde
Ruleaza la : Hollywood Multiplex, Movieplex, Studio, The Light

From pozeee

Va puteti imagina cum era la inceputul secolului sa vrei sa fii femeie independenta si sa nu depinzi financiar de un barbat, cu toanele si fitele lui cu tot? Era al naibi de greu si toata lumea se uita sticlos la tine. Pentru o femeie cu ceva mai putin noroc in viata, cam singura sansa era sa ajungi sau nevasta cuiva cu bani si cu pozitie sociala, sau amanta. Si tot pe vremea aia, femeile se impopotonau cu o tona de floricele, cu zorzoane si cu pene la palarie ca sa placa sotilor si amantilor. Avant Chanel…

Gabrielle Bonheur Chanel isi traieste copilaria intr-un orfelinat, uitata de familie, impreuna doar cu sora sa, Adrienne. Anii trec. Fetele ajung sa cante intr-un cabaret; sunt date afara pentru ca refuza sa se prostitueze. Adrienne cunoaste un barbat. Se iubesc, dar el nu o poate lua de sotie pentru ca familia nu ii da voie. (Ei vrand bineinteles o fata de, vai draga, familie si cu zestre si cu pozitie sociala.)

Coco cunoaste doi barbati.
Barbatul nr. 1; Etienne de Balsan- mitocan, nedelicat, nu ar aparea in public cu Coco nici platit in aur (in prima faza), are destule amante cu care apare in public, i se pare absolut ridicola ideea lui Coco de a munci si de a fi independenta financiar si vrea sa o vada “fata de casa” DAR pe masura ce se ataseazade ea, devine mult mai uman si iti dai seama ca, in felul lui, incearca sa o protejeze de dezamagiri si de rautatile lumii si ajunge chiar sa vrea sa o ia de nevasta ignorand “gura lumii”.
Barbatul nr. 2; Arthur (Boy) Capel- Gentleman, sarmant, apare in public cu Coco fara jena, o incurajeaza sa-si indeplineasca visul de a fi independenta financiar DAR alege sa se casatoreasca de convenienta cu o englezoaica care avea zestre si pozitie sociala ca, de- asa se facea in societate- si bineinteles ca ii frange inima.
Ce e interesant la felul in care sunt prezentati amandoi e faptul ca nu stii care dintre ei merita mai multe injuraturi… Oricum, ea nu-l alege pe nici unul; amane Mademoiselle toata viata si isi deschide un atelier de palarii la Paris.

Cum e sa nu fii nici sotia, nici amanta nimanui, cand esti o femeie tanara in Parisul de inceput de secol XX? Poate ca la inceput se uita lumea sticlos la tine, dar prin ceea ce faci iti poti castiga respectul. Cum e sa te imbraci in haine aproape barbatesti -sau ciudat de sobre- sau in alb-negru cand toata lumea poarta culori stridente? La inceput toata lumea se uita sticlos la tine,apoi incet-incet incep sa te copieze; pana ajungi sa iti dai seama ca femeile nu se mai imbraca si nici nu mai gandesc lafel ca cele de acum cativa ani. Asa se intampla…

Mergeti sa vedeti filmul, e supeb jucat si cu costume foarte frumoase

Film nemtesc

Sunday, May 10th, 2009

Wolke 9 (In al noualea cer)

Germania, 2008, 98 minute

r. Andreas Dresen, cu Ursula Werner, Horst Rehberg, Horst Westphal

Vazut la Festivalul Filmului European, sambata.

Inge- croitoreasa, casatorita cu Werner. Se iubesc- adica de ce nu? Par sa se simta bine impreuna. Se bucura de micile placeri ale vietii: mai o calatorie, mai un pahar cu vin. Fac dragoste. Inge il cunoastepe Karl. Se indragosteste fulgerator de el. Se descopera reciproc. Fac dragoste. Se apropie din ce in ce mai mult. Se iubesc. Inge se desparte de Werner. E fericita cu Karl. Werner moare.

Cunoasteti povestea, nu?

Si asa cum v-am povestit-o eu, nu v-ar fi trecut prin cap nici in o mie de ani: toti cei trei sunt sariti bine de 60 de ani.

Cum e sa te insele nevasta dupa 30 de ani de casatorie? Si, culmea, dupa 30 de ani de casatorie fericita.

Wolke 9 e un film gandit cu o luciditate extraordinara; asta e viata, se intampla- fara siroposenii, fara menajamente, se intampla. Si totusi, e un film extrem de sensibil, cu intelegere fata de conditia umana.

E filmat inteligent, cu cadre surprinzatoare, dezordonate uneori; pare foarte natural- e un pic ca si cum camera s-ar nimeri pe-acolo, fara o intentie anume. Iar atunci cand nu ploua ( in filmul asta ploua torential, nebuneste, mai tot timpul, in afara de momentele cand personajele sunt in casa :P ) cadrele sunt scaldate intr-o lumina galbuie. Calda si nostalgica.

E de observat si felul in care a stiut regizorul sa se “foloseasca” de mici detalii, de banalitati: o cafetiera din care picura cafea, un tren care trece in fiecar e zi la aceeasi ora, o farfurioara cu saleuri, o revista, o bluza veche. Wolke 9 vorbeste, intr-un fel, prin toate astea despre timp: despre timpul care curge dupa regulile lui si despre oamenii care refuza sa i se supuna.




Bear