Posts Tagged ‘nervi de Bucuresti’

Idiocracy Bucharest

Saturday, February 27th, 2010

Acum îmi sună în minte o chestie de la Paraziții- ceva gen “O să ajungă câinele tău mai deștetpt decât tine”.
Mda… Trăiesc și mă plimb într-un oraș condus de oameni mai puțin deștepți decât majoritatea câinilor pe care îi știu eu. Am aflat azi, de la Lorena: uite ce se discută în consiliul local București: ca să îți poți ține cățelul în apartament, îți trebuie acordul scris al tuturor vecinilor de la bloc; al babelor nebune, al vizoriștilor, al țâcniților care nu ți-ar face din principiu nici cel mai mic serviciu, numai așa, ca să se umfle pipota în ei.
Păi dacă, mai demult, Simona Tache, care n-are câine, dar voia să se facă persoană fizică autorizată (ca să poată lucra freelance) și avea nevoie de semnătură nu de la tot blocul, ci de la asociația de proprietari și de la trei vecini, uitați aici ce a pățit, asta cum o să mai fie?
Și așa, ca la noi la nimeni, în loc să ne încurajeze să adoptăm câini, ne încurajează să-i lăsăm în stradă. Foarte fain…
I’ll be back with information on how we can act on it.

Cât de penal-scârbos-antipufos să fii…

Tuesday, December 1st, 2009

… să arunci gunoaie în cutia în care se colectează alimente pentru Crucea Roșie???

From pozeee

Chestie văzută lângă hypermarketul Real, AFI Palace Cotroceni. N-aș ști să spun exact de ce, dar la Carrefour Orhideea chestia asta a avut mult mai mult succes și a ieșit mult mai civilizat.

Si ne mai miram ca se face blatu’ in autobuze…

Wednesday, September 30th, 2009

M-am intors de mai putin de 24 de ore din Spania, si deja Romania imi provoaca nervi.
Intre Platforma Valea Oltului (in Drumul Taberei, spre iesirea din oras- capatul autobuzelor 368 si 105) si Ghencea sunt 4 statii de autobuz; deci distanta destul de maricica.
Intre astea doua puncte nu e pustiu- mai fiinteaza din intamplare si niscaiva blocuri ceausiste; iar in blocuri stau oameni- ca n-or fi locuite numai de carlige de rufe. Iar oamenii astia, in cazul in care au o viata si nu stau incuiati in apartamente si in cazul in care nu-si permit masina pe timp de criza- mai merg din cand in cand si cu autobuzul (ca metrou in Drumul Taberei o sa aiba de-abia urmasii urmasilor nostri). Asa.
O statie de autobuz are, indeobste, scopul ca oamenii sa ia autobuzul din ea. Si conform legilor in vigoare, ca sa te urci in autobuz tre’ sa ai bilet, altfel vine nenea controloru’ si te pupa pe portofel de 50 de lei.
In niciun din statiile astea nu exista casa de bilete. Si sunt patru!!!
Intreb si eu asa: ce faci cand tre’ sa te urci in autobuz de acolo? Mergi pe jos-eventual pe toace- pana la Ghencea unde au bilete si intarzii unde ai treaba? Faci blatul 3 statii, pe urma te dai jos sa-ti iei bilet si mai stai 10 minute dupa urmatorul autobuz? (mai ales daca mergi cu 122, care vine dureros de rar).Ii argumentezi controlorului ca n-ai de unde sa-ti iei bilet?
Voi ce solutii propuneti?

Mamelor din lumea-ntreaga

Saturday, August 29th, 2009

Umbla prin zona Kogalniceanu-Cismigiu-Universitate un cersetor al naibii de agresiv; un pustiulica ciufulit care cica “vinde” reviste din alea care se dau pe gratis, gen 7 seri sau B.24.FUN. Cateva faze:
(1)- El vine cu mana intinsa; eu ii dau un covrig, el imi cere bani. Eu ii zic: “Pai nu te plangeai ca ti-e foame?” El ma face nebuna.
(2)- El iar disperat ca ii e foame; fraiera de mine se ofera sa-i cumpere un pateu. N-a vrut din ala de care aveam eu de gand sa cumpar; pana la urma mi-a fost jena de vanzatoare si i-am luat de care voia el. Stiu, sunt Fraiera cu F mare.
(3) La metrou la universitate; el cu revistele
El: Saru’mana
Eu(ca in bancurile cu scotieni): N-am!
Momentan renunta; eu astept pe cineva langa metrou.
Dupa 5 minute vine la mine si pe un ton din ala, de parca eu i-as fi cerut lui de pomana: “Na si tie una…”. Dupa ce i-am mai repetat de vreo 3 ori ca n-am a renuntat.

Controloru’

Tuesday, June 30th, 2009

Azi in 41. Controlorul ii cere biletul unei cucoane; aia sare cu gura “Nene, schimba-ti meseria”. Controloru’ se uita la ea ca la femeia bionica cu trei sani. Pe buna dreptate.
“Pai mie niciodata nu mi-au placut controlorii”, continua madam sa turuie, ” sa veniti sa cersiti in autobuz…”.
“Da’ stiti, doamna, eu nu cersesc” baguie saracul controlor, deja intimidat.
” Ba cersiti… cersiti bilete, si alea cu banii inainte ca la curve!”
Controlorul respira adanc.
“Doamna, puteti sa-mi aratat abonamentul sau biletul dumneavoastra?”
“Bine, ti-l dau; da’ sa-ti schimbi meseria si sa stii de la mine ca n-am auzit niciodata de om cu o facultate sa maora de foame.”

Asta dupa ce, cu doar o zi inainte, o alta tanti paranoica m-a amenintat ca o sa cheme politia pentru ca am rugat-o sa raspunda la un foarte nevinovat chestionar.

Only in Romania

Sunday, June 28th, 2009

Am vazut la vreo doua blocuri chestia asta: au masinarie din aia care citeste cartele ca sa te lase sa intri in bloc, dar interfon propriu-zis , la care sa vorbesti, n-au…
Pai daca vii in vizita la cineva in blocul ala ce faci? Consumi aiurea minute pe mobil? Urli la geam “Costicaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!”, eventual in timp ce babele din bloc isi fac siesta?Sau in blocul respectiv traiesc doar oameni lipsiti de viata sociala, care nu primesc vizite decat de la vecinii lor de scara?
Sau daca faci sondaje de opinie si te trimite fix la adresa cutare sa-i aplici omului chestionar (faza care se practica foarte mult cu stdentii in practica ca de, lumea presupune ca trebuie sa mai facem si noi miscare :P ) Telefonul persoanei nu-l ai, ca sunt date confidentiale; pe geam sa urli: “Tantiiii de la etaju’ treeeeeei, io sunt socioloooooog in devenireeeeeee, raspundeeeeeti la un chestionaaaaar???” iarasi, nu prea e fezabil, atunci ce faci? Stai acolo trei ore pana iese cineva din bloc?
Sau daca stai in bloc si vrei sa-ti comanzi pizza? Il pui pe omu’ care ti-o aduce sa te sune pe banii lui cand ajunge? Stai si-l astepti in fata blocului? Lasi cartela sub pres, cu riscul sa ti-o fure ala mic si obraznic al vecinei de la parter?
Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.

De ce-mi vine mie sa-i bat pe aia cu protestul lor anti-gay

Wednesday, May 20th, 2009

Sau ¨Marsul pentru Familie¨ sau cum pusca si mitraliera lui ii mai zice…

De la Adi Ciubotaru citire, ca a zis-o mai bine decat mine: ¨ Tapajul mediatic nu-l face minoriatea, ci defensiva isterică a majorităţii.¨

So…

Am fost ieri la o lectura publica- Lorena Lupu- chestie organizata in cadrul GayFest. Foarte foarte misto :) Tot la Verde Cafe, unde s-a tinut lectura publica, era o expozitie de fotografie- foarte dragut gandita, iarasi- care se lega de persecutarea minoritatilor sexuale, de acum cateva zeci de ani si pana acum. Totul foarte inteligent gandit, nimic de prost gust, nimic vulgar. Ma cam zgarii pe ochi ca n-o sa am timp sa ajung la dezbateri si la documentare, la Centrul Ceh, dar asta e, e presesiune…. (La parada marsul gay recunosc, n-o sa ma duc, ideea mi se pare pare putin kitschoasa cam ineficienta, in comparatie cu restul manifestarilor din GayFest, pentru scopul de a-i face pe oameni sa vada ca gay-ii sunt oameni ca si noi, si nu ciudatii care isi imagineaza unii si altii ca sunt, & well… it´s not my thing, urez de pe acum distractie placuta mult succes si “faceti-va auziti”  cui se duce :) )

Asa… si cum a fost promovat gay-fest-ul: cativa fluturasi, cateva afise prin centru, multi bloggeri care au promovat… iarasi, nimic de prost gust, nimic care sa ti se bage pe gat ca albastrul de metil- tot resepctul.

In schimb, uite cum se promoveaza ¨partea adversa¨: mergeam eu linistita pe la Piata Rosetti, cand trece pe langa mine o taraboanta din aia ca in campania electorala, cu remorca cu panou din ala mare dupa ea, cat sa blocheze circulatia, si cu unu´ la portavoce la maxim, destul cat sa te sperii si sa te intrebi retoric daca e legal sa urli asa in amiaza mare pe strada: ¨Veniti la marsul pentru adevarata familie¨ nu stiu ce…

OK… poate nu sunteti neaparat cine stie ce gay-friendly, da’ din punctul asta de vedere, cine merita injuraturi anul asta?


Bear